14 detalii/informații despre Palatul Pena pe care ghidurile (broșurele) nu ți le spun

Palatul Pena a luat naștere ca o mănăstire din secolul al XVI-lea, care a ajuns în ruine după cutremurul din Lisabona din 1755. În secolul al XIX-lea, regele Ferdinand al II-lea, de origine germană, a achiziționat-o, a renovat mănăstirea în ruină și a transformat vârful dealului într-un refugiu regal de vară, readucând vechiul lăcaș de cult de la statutul de mănăstire fantomă la cel de fortăreață de fantezie în toată regula.

Dacă v-ați întrebat vreodată cine a locuit la Palatul Pena, răspunsul scurt este: membrii familiei regale din ultima dinastie a Portugaliei. Regele Ferdinand al II-lea și prima sa soție, regina Maria a II-a, au fost primii care și-au petrecut vacanța de vară acolo, urmați de copii lor, iar mai târziu de nepoții lor, printre care și regele Carlos I, transformând acest loc într-o reședință de weekend plină de viață pentru trei generații de regi și regine.

Palatul Pena nu a fost construit în grabă; construcția sa s-a desfășurat pe parcursul a mai mult de trei decenii, începând cu anii 1840 și până în anii 1880. Regele Ferdinand al II-lea a continuat să modifice proiectul, adăugând noi turnuri și camere, în timp ce parcul din jur se umplea treptat cu plante exotice și alei șerpuite. Astfel, întreaga proprietate s-a dezvoltat ca un proiect viu, în continuă evoluție, și nu ca o simplă manifestare de vanitate regală.

Palatul Pena este un exemplu emblematic al arhitecturii romantice, dar reprezintă totodată un amestec haotic – în sensul bun al cuvântului – de stiluri gotic, maur, manuelin și renascentist. Imaginați-vă turnuri roșii alături de arcade acoperite cu azulejos, cupole care fac referire la trecutul maritim al Lisabonei și ferestre ascuțite care par desprinse dintr-un roman de romantism medieval.

Palatul Pena nu a fost conceput pentru a fi un sediu al puterii rece și formal. Ferdinand al II-lea își dorea un refugiu plin de veselie, unde familia să se poată relaxa, înconjurată de grădini și peisaje frumoase. Așadar, în loc de un palat sobru, a comandat un mozaic plin de culoare, alcătuit din turnuri, terase și claustre, care amintește mai degrabă de o vilă regală de vacanță decât de o curte regală rigidă.

Palatul reprezintă doar jumătate din Povestea; Parcul Pena din jur este la fel de important. Pădurile luxuriante, potecile șerpuitoare și punctele de belvedere ascunse transformă o vizită într-o mini-drumeție printre copacii acoperiți de mușchi și peisajele amenajate în secolul al XIX-lea, unde îți poți imagina regii și reginele în timpul plimbărilor, așa cum o fac și vizitatorii de astăzi.

Ascuns în pădurea din apropiere se află cabana contesei de Edla, o cabană confortabilă, în stil elvețian, construită pentru Ferdinand al II-lea și a doua sa soție, Elise Hensler. Construit din lemn și plută, cu un aer ușor rustic, aproape de basm, acesta era refugiul lor privat, locul în care regele își putea scoate coroana și se putea bucura de o viață mai liniștită și mai intimă.

Interioarele Palatului Pena par de parcă cineva ar fi deschis o cutie cu vopsea regală și s-ar fi lăsat pur și simplu purtat de val. Gresia strălucitoare, tavanele cu motive decorative și țesăturile somptuoase se regăsesc în fiecare cameră, de la Sala Arabă până la Budoarul Reginei.

Printre spațiile care ies în evidență se numără dormitoarele regale, unde paturile cu baldachin se îmbină cu balconurile cu vedere la mare și cu tapetul bogat ornamentat. Amenajarea este surprinzător de confortabilă pentru un palat, având exact câtă măreție trebuie pentru a-ți aminti că te afli în apartamentele regale și exact cât confort este necesar pentru a-ți imagina cum tragi perdelele și adormi în sunetul vântului din Sintra care suflă printre copaci.

Regina Amelia, ultima regină care a locuit la Palatul Pena, și-a petrecut ultima noapte acolo în 1910, înainte de a părăsi Portugalia pentru a se exila. Acel moment a marcat în tăcere sfârșitul prezenței monarhiei la palat, transformând Pena dintr-o reședință regală activă într-un simbol al unei epoci pe cale de dispariție.

Palatul Pena este înconjurat de povești despre întâlniri cu fenomene supranaturale. Se află pe locul unei capele medievale dedicate Fecioarei Maria, cunoscută sub numele de „Maica Domnului din Pena”. Conform legendei, o apariție a Fecioarei Maria a binecuvântat acest loc, atrăgând pelerini din toate colțurile lumii.

Construirea Palatului Pena nu a însemnat doar ridicarea unei clădiri noi, ci a schimbat și întregul peisaj urban al orașului Sintra. Înainte de intervenția lui Ferdinand, dealul era în mare parte acoperit de ruine și tufișuri; ulterior, a devenit unul dintre cele mai fotografiate puncte de reper romantice din Europa, atrăgând pictori, scriitori și turiști veniți din Lisabona pentru a admira din primele rânduri această arhitectură spectaculoasă.

Nu te lăsa păcălit de culorile strălucitoare. Palatul a fost construit cu adevărate ingeniozități de inginerie, de la un sistem ingenios de drenaj până la un sistem inteligent de ventilație, astfel încât familia să îl poată folosi cu adevărat pe tot parcursul anului. Acele arcade și curți interioare nu sunt doar pentru decor; ele contribuiau la circulația aerului, la protejarea împotriva ploii și la asigurarea confortului familiei regale pe un vârf de deal adesea învăluit în ceață.

Palatul Pena se află în inima Peisajului Cultural din Sintra, zona care a fost recunoscută de UNESCO pentru arhitectura sa romantică și amenajarea peisagistică. Mozaicul de palate, castele și conace din Sintra, precum și silueta impresionantă a Palatului Pena, au contribuit la transformarea acestui oraș într-un loc în care istoria și peisajele demne de Hollywood se îmbină armonios.